Agava

Plante suculente ce formeaza o rozeta regulata si tulpini florale imense.
Origine: America Centrala, Antile.
Frunze: alungite, triunghiulare, mai mult sau mai putin concave, cu marginea neteda sau dentate. Sunt terminate printr-un spin ascutit (doar Agave attenuata nu are). Unele specii sunt patate cu alb, ori au benzi centrale sau marginate albicioase ori nuante cenusii sau albastre.
Flori: clopotei sau palnioare grupate in inflorescente uriase purtate de tulpini florale imense, de cativa metri inaltime. Nu infloresc decat dupa varsta de 10 ani.
Lumina: multa, in plin soare. De la jumatatea lui mai, afara, la aer, in gradina.
Pamant: pamant de gradina, nisip grosier, turba.
Ingrasamant: vara, de 2-3 ori, ingrasamant pentru cactee, sarac in azot.
Umiditatea aerului: nu are cerinte speciale.
Udare: iarna, lunar; vara, la 7-10 zile. Nu puneti apa intre frunze.
Transplantare: anual, in aprilie, la speciile cu crestere rapida, altfel la 2 ani.
Cerinte specifice: maximum de lumina si iernare la 8°C.
Dimensiuni: 15 cm-1,50 m diametru.
Inmultire: separarea si plantarea lastarilor inradacinati. Butasirea mladitelor neinradacinate intr-un amestec de mranita si 80% nisip grosier. Seminte semanate la inceputul primaverii, la 20°C.
Longevitate: agavele sunt monocarpice, mor dupa ce infloresc (dupa 10-40 de ani).
Daunatori si boli: cosenile-cu-scut.
Specii si varietati: se cunosc peste 200 de specii. Agave americana, cu frunze albastrui; Variegata, cu frunzele bordate cu galben; Mediopicta marcata cu o banda crem pe centrul frunzelor; A. stricta are frunze inguste dispuse intr-o sfera perfecta A. victoriae-reginae si A. ferdinandi-regis au pete albe ce brazdeaza frunzele; A. parviflora A. filifera au frunzele acoperite de firisoare lungi, albe, ondulate; A. parryi, de un magnific gri-albastrui, rezista si la temperaturi scazute; A. attenuata nu are spini, iar inflorescenta ei in „gat de lebada" este o minunatie; A. ferox poarta niste dinti teribili, bruni, ascutiti pe frunzele ei late; A. horrida are frunze eliptice, lanceolate, pline de dintisori ascutiti; A. ghiesbreghtii are frunzele ovale, late, foarte ascutite, marginite de dinti albi; A. pumila, pitica timp de 10 ani, are frunze gri-verzui tivite cu alb si nu a fost niciodata vazuta inflorind; A. pygmae are frunze late, plate, cu dinti lungi si albi, asemanatori cu cei de rechin.
Sfat: transplantati cat mai rapid agava, de curand cumparata, intr-un substrat mult mai bogat, pentru ca, de obicei, sunt cultivate in turba pura. Utilizati un ghiveci de lut ars cu acelasi diametru. Asteptati sa dea lastari noi ori frunze si apoi udati-o. N-o puneti nici pe terasa, nici intr-un loc de trecere, unde oricine va putea face cunostinta cu spinii ei, in special cu cel terminal (pe care il puteti taia ori acoperi cu un dop).

Cosuri cadou pentru Craciun